| Declaratie politica: Un vot la intamplare |
| luni, 29 martie 2010 | |
|
Domnule presedinte, Stimati colegi, Integritatea inseamna cinste, probitate, incoruptibilitate si descrie acea calitate de a ramane onest in orice situatie. Integritatea este prima calitate cu care venim in fata romanilor atunci cand le cerem votul si le promitem ca le vom reprezenta interesele, cand facem declaratii si judecati de valoare in fata acestora, prin intermediul presei. Intrebarea este cum se numesc cei care numai in aparenta dau dovada de asemenea calitati, iar cand vine momentul sa puna in practica declaratiile date cu atata patos incurca urnele? Sau probabil ca nu fac diferenta intre culoarea bilelor. Asemenea caractere impresionante sunt greu de descris, insa este tot mai clar ca trec printr-un proces complex numit “depersonalizarea parlamentarului”. E trist sa vad ca aceasta epidemie s-a instalat in Senat si a devenit contagioasa, dar am speranta ca exista tratament, pentru ca altfel virusul va trebui eradicat.
Este inadmisibil, in calitate de senator, sa iti fie frica sa iei o decizie doar din teama ca mai tarziu ai putea pati si tu acelasi lucru. Dar, mai grav de atat, discrepanta intre declaratii si votul propriu-zis demonstreaza un inalt grad de ipocrizie. Si devine inevitabil sa nu imi pun intrebarea: cum e posibil sa se instaureze un asemenea sentiment de frica in randul unor inalti demnitari? Sa fie din teama ca se va deschide Cutia Pandorei, ca sa citez un coleg de-al nostru care azi are probleme? Sau exista persoane care nu ar trebui deranjate, pentru ca s-ar putea intoarce impotriva celor care si-au permis sa exprime ceva? Ma intreb daca nu cumva restrangerea sferei de imunitate parlamentara a facut mai mult rau decat bine, generand aceasta frica fata de anumite institutii ale statului. E cu atat mai grav faptul ca s-a ajuns in situatia in care parlamentarii voteaza sub tutela unei anxietati generate de faptul ca s-ar crea un precedent periculos. Consider ca este de neacceptat o asemenea atitudine in Senatul Romaniei, iar ea nu va trece neobservata. Chiar daca nu exista repercursiuni imediate, aceasta lipsa de personalitate isi lasa amprenta in timp. Trebuie sa va ganditi foarte bine: ori ne limitam doar la activitatea legislativa, si atunci singura impunere este cea venita de la propriul partid si renuntam la atitudini perverse, ori schimbam procedurile actuale care su dus la transformarea noastra in filtre situate intre procuratura si judecatorie. Alegerea ne apartine. Stimati colegi, Aveti curajul sa afirmati cu cea mai mare seninatate: “am votat potrivit propriei constiinte”. Oare nu ar fi normal ca aceasta constiinta sa aiba puls permanent, nu sa fie resuscitata doar cand anumite interese o cer? Probabil ca nu functioneaza decat la anumiti stimuli, iar cand faptul e deja consumat, se reinstaleaza constanta preocupare pe care o aveti pentru propria imagine. Si veniti in fata cetatenilor cu o seninatate deranjanta ca sa expuneti o motivatie foarte serioasa pentru care ati votat “cum v-a dictat constiinta”. Din pacate nici aceste momente de luciditate nu sunt recomandate, pentru ca s-a putut observa ca in multe cazuri constiinta v-a jucat feste. Nu e de mirare ca imaginea parlamentarilor este grav sifonata in randul cetatenilor, cand actionati contrar principiilor pe care le-ati afirmat cu doar cateva minute inainte. Romanii s-au saturat sa fie mintiti. Mai mult decat atat, ce imagine sa-si creeze cetatenii despre noi, cand singuri ne denigram unii pe altii. Uitati ca sunteti la prezidiu si din dorinta de a va afirma aruncati cuvinte dure, cum au fost cele despre originea din regnul animal. Dar nu trebuie sa jignesti si sa tipi cel mai tare pentru a fi auzit. Va asigur ca esenta declaratiilor este cea care face diferenta. Stimati colegi, Inchei prin a va cere ca macar de acum incolo sa actionati in concordanta cu pozitia pe care o adoptati in mod public. Votul nostru valoreaza mai mult decat o simpla ridicare a mainii sau apasarea unui buton, el trebuie sa reflecte convingerile si principiile pe care le evocam cu fiecare ocazie. Scuze ulterioare si motivatii pompoase sunt usor de gasit, dar nu mai au nici o valoare, denota doar o lipsa totala de integritate si o depersonalizare. Nu cred ca aceasta este modalitatea in care doriti sa fiti perceputi! Data prezentarii: 29.03.2010 |


